Sustinator al Culturii Romanesti 2016 – prezentarea juriului

Gilda Lazar – Head of Corporate Affairs & Communications pentru JTI Romania, Moldova si Bulgaria

JTI este o companie recunoscuta pentru programele sale consistente, de traditie, in domeniul  responsabilitatii sociale corporatiste și investitiilor in comunitate si cultura, dar si in activitati sociale si educationale.

De asemenea, Gilda Lazar este profesor-asociat la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti, unde sustine cursuri de Corporate Affairs si Corporate Social Responsibility, in cadrul programului de Master „Modele de Comunicare și PR”.
Are o bogata experienta in jurnalism si comunicare. A fost redactor la „Dreptatea” si „Romania libera”, corespondent al postului de radio „Europa Libera”, realizator la „Tele 7 abc” și TVR, corespondent al Ziarului „Lumea Libera” din New York si director al cotidianului „Curentul”.
A fost reprezentant al „National Forum Foundation” pentru tarile Europei Centrale si de Est si purtator de cuvant al Ministerului Roman al Afacerilor Externe.

Gilda Lazar a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universitatii Bucuresti. Deține un Master în Dreptul Afacerilor la Universitatea Romano-Americana si un certificat în Corporate Community Relations la Boston College.

Crenguta Rosu – Managing Partner DC Communication

Crenguta este unul dintre pionierii industriei de comunicare din Romania, cu peste 25 de ani de experienta in domeniu, din care 21 in cadrul companiei pe care a fondat-o, in 1995, impreuna cu Teodor Frolu. Crenguta a lucrat pentru peste 200 de clienti din numeroase ramuri industriale (IT&C, financiar-bancar, farmaceutice, energie, servicii profesionale, FMCG, agricultura si industrie alimentara, institututii europene) si a abordat diferite arii de practica – de la comunicare interna la managementul riscurilor, de la transformare organizationala la lansari de produse si marci. A fost implicata in proiecte de comunicare integrata si s-a specializat pe dezvoltarea strategiilor, pe proiectele de schimbare si transformare organizationala, monitorizarea riscurilor si managementul situatiilor de criza.

A dezvoltat proiecte culturale si a sustinut implicarea companiilor in evolutia artistilor romani. Este consultant pentru echipele de management si trainer in proiecte de monitorizarea riscurilor si managementul crizei. Crenguta a fost sef al Biroului de Presa al Guvernului si face parte din Consiliul Consultativ al CJI.

Constantin Chiriac – Presedinte al Festivalului International de Teatru de la Sibiu, director general al Teatrului National „Radu Stanca” din Sibiu

Constantin Chiriac indeplineste multiple functii cu impact in lumea culturala internationala si influenteaza fundamental viata culturala romaneasca in calitate de presedinte al Festivalului International de Teatru de la Sibiu (din anul 1994) si ca director general al Teatrului National “Radu Stanca” Sibiu (din anul 2000).

A fost decorat prin decret prezidenţial cu Ordinul National Pentru Merit in grad de Cavaler (2000) si a obtinut de doua ori premiul pentru “Cel mai bun manager de teatru din Romania”,  merit recunoscut de sectia romana a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru (AICT) si de juriul Uniunii Teatrelor din Romania in cadrul Galelor UNITER (2001). In luna octombrie 2015 a primit Premiul Fundatiei „Japonia” si al Ministerului de Afaceri Externe japonez pentru Festivalul International de Teatru de la Sibiu, recunoscandu-i-se astfel contributia adusa la promovarea relatiilor bilaterale. In acelasi an, a primit premiul Comunicatorul Anului in cadrul Galei PR Awards Romania. Laureat al Galei de Excelenta ”Valori de Romania”, organizata de revista BIZ.

A absolvit UNATC la Bucureşti (1980) si a jucat in peste 20 de filme, in circa 50 de spectacole, peste 20 de one-man show-uri, sustinand recitaluri in peste 50 de tari din lumea intreaga.  Printre cele mai cunoscute filme in care a jucat se numara “Morometii” (regia Stere Gulea), “Croaziera” (regia Mircea Daneliuc) şi “Undeva la Palilula” (regia Silviu Purcarete).

Mihai Ghyka  – Consultant Comercial Dalprincipe Consulting

Este cunoscut atat ca fiind descendent al familiei de domnitori moldoveni Ghyka, precum si ca unul dintre cei mai apreciati manageri si consultanti comerciali din Romania. A activat in doua multinationale, ocupand rolul de Chief Commercial Officer la Vodafone si de doua ori cel de CEO la ABInbev Romania. In 2009 a fost parte dintr-un grup restrans de lideri din toata lumea, ca bursier al programului Eisenhower Fellowship USA. A fost pentru scurt timp consilier al Ministrului Culturii, Theodor Paleologu si, in perioada decembrie 2015 – iunie 2016, Secretar de Stat la Ministerul Culturii. In perioada 2009 – 2013 a fost Presedintele Consiliului Fondului Cultural National. A fost presedintele si vicepresedintele International Advertising Association, fiind si acum membru in Senatul IAA.

Astazi ofera consultanta prin intermediul propriei firme, Dalprincipe Consulting. Concomitent a restaurat conacul istoric al familiei sale din judetul Vrancea si urmareste sa pastreze mostenirea cea mai de pret, construita timp de sute de ani de familia sa: un mod elegant de a trai.